Intotdeauna ne-am simtit ca acasa la PRO TV, printre profesionisti. O echipa numeroasa, unita, ce lucreaza intr-o deplina armonie pentru ca produsul finit sa fie unul fara greseala. Imaginati-va o armata de oameni, fiecare stiind exact ce are de facut pentru a-i ajuta pe ceilalti, in final. In spatele camerelor, nu ai loc sa arunci un ac, iar printre profesionistii acestia, membrii Lightwave Theatre au intrat parca in transa specifica LIVE-ului.
Am ajuns la Buftea cu doar o ora si jumatate inaintea evenimentului de la Mall Promenada. Timpul nu parea a fi de partea noastra, dar odata intrati in febra pregatirilor de LIVE, am uitat de absolut tot. Am fost invitati in platou pentru repetitia destinata luminilor si camerelor, dupa care am asteptat cuminti inceperea emisiei. Am fost onorati sa contribuim la omagiul adus Andei Calugareanu cu un moment pe melodia ei, Suflet de Copil.
Imediat ce am terminat momentul, am sarit in masina PRO-ului, care ne-a dus in timp record la Mall Promenada, unde am realizat mai multe reprezentatii cu ocazia zilei de Sf. Valentin, flashmob-uri care i-au luat pe cei aflati in tranzit prin surprindere.
La finalul zilei de vineri, 14 februarie, ne-am prabusit in fotolii cu un zambet larg pe buze si sudoare pe frunte, mandri ca am atins, intr-o singura zi, zeci de mii de suflete.
Multumim ca apreciati ceea ce facem.
[photo by Camera cu Imagini]