Reprezentam Romania la World Puppet Carnival Thailand?


Anul trecut a fost o afirmatie, dar nu am ajuns, din pacate, pentru ca nu am gasit sponsori care sa ne ajute cu drumul pana in Indonezia. Timpul a fost foarte scurt, iar suma necesara destul de mare. Anul acesta, organizatorii ne-au adresat intrebarea din titlu. Nu a mai fost o afirmatie pentru ca si ei stiu cat de greu gasesti finantare in tari precum Romania, independent fiind. Ne-au chemat, dar asteapta ca mai intai sa gasim sponsorii necesari unui drum in 5 oameni spre Thailanda si inapoi, adica bilete de avion in valoare de aproximativ 4000 euro, urmand ca apoi sa ne includa in mod oficial in program.

Asa incepe cursa contra-cronometru pe care o avem de facut in speranta ca vom putea reprezenta Romania la cea mai mare manifestare de profil din lume. Apelam la companii private dispuse sa disloce din buget orice suma posibila. Contributia nu va fi trecuta cu vederea.

Din pacate, timpul este, din nou, scurt. Avem la dispozitie aproape 2 luni pentru a le dovedi organizatorilor ca am gasit finantarea necesara.

Daca doresti sa contribui chiar si cu numere de telefon, care sa ne duca mai aproape de obiectiv, trimite un email la contact[at]lightwave-theatre[pct]com.

Multumim.